Testimoniale
Simt nevoia să vă scriu câteva rânduri să vă mulțumesc. De când lucrăm împreună, îl văd pe Radu mai liniștit și mai deschis cu noi. Înainte nu reușeam să avem un dialog normal cu el, acum chiar vine la mine și îmi povestește ce a făcut la școală. Știu că mai avem drum lung, dar vă mulțumim din suflet pentru răbdare și profesionalism.
Cristina, mama lui Radu, 9 ani
Noi avem un băiețel de 6 ani cu tulburări de învățare. La grădi toți spuneau că e rău, că nu stă locului și că nu poate învăța literele. Aici am aflat că are niște nevoi speciale, nu că e un copil 'rău'. Am primit multă informație și susținere. Acum știm cum să ne jucăm cu el acasă, cum să îl ajutăm fără să ne enervăm așa de repede. Suntem la început, dar pentru prima dată simțim că mergem în direcția bună. Recomand cu mare drag la toți părinții care se simt pierduți.
Alexandra, mama lui Mihai, 6 ani
Pentru noi, ca familie cu o fată adolescentă cu TSA, viața a fost mereu cu multe provocări. Maria are 14 ani și a fost diagnosticată destul de târziu. Până am ajuns aici, am încercat diverse forme de terapie, dar parcă lipsea ceva. Aici am simțit multă empatie și adaptare reală la nevoile ei, nu doar teorie. Maria a început să accepte evaluările, să povestească despre cum se simte la școală și despre lucruri care o deranjează. Simt că se construiește ceva bun pas cu pas. Mulțumim din suflet!
Claudia, mama Mariei, 14 ani
Am un băiat de 10 ani, Andrei, diagnosticat cu ADHD. Eram disperați, sinceră să fiu. Nu mai știam cum să îl ajutăm cu tema, cu atenția, cu crizele de furie. De multe ori plângeam și eu după ce îl culcam. Când am venit aici, am găsit un loc unde nu ne simțim judecați. Ne-a ajutat să ne organizăm mai bine acasă, am primit exerciții și tehnici care chiar funcționează. Andrei merge cu drag la ședințe, lucru la care nu m-aș fi așteptat. Suntem recunoscători că nu suntem singuri pe drumul ăsta.
Mirela, mama lui Andrei, 10 ani
Inițial, am venit la dvs cu inima cât un purice. Aveam 35 de ani, divorț la activ, probleme la muncă, pierdusem orice chef să încerc. Dar după evaluare și primele discuții, parcă mi s-au legat punctele. ADHD-ul nu e o scuză pentur viața mea, dar explică multe. Acum știu de ce îmi e greu cu planificarea, de ce uit chestii și mă sabotez singur. Încă fac prostii, dar nu mă mai urăsc pentru ele. E un pas enorm pentru mine.
Vă mulțumesc că m-ați ascultat, că nu ați râs de mine și că îmi arătați că se poate trăi și altfel.
Alin, 32 ani
Nu știu cum ați reușit, dar Vlad chiar a acceptat să vorbească despre problemele lui. De ani de zile ne luptăm cu impulsivitatea și comportamentele lui riscante. Acum începe să vadă și el că are nevoie de ajutor. Eu și soțul meu vă suntem recunoscători că ne-ați ascultat pe toți, nu doar pe el. Ne simțim mai uniți ca familie, ceea ce nu credeam că o să mai fie posibil. Avem și speranța că va fi bine cu bacalureatul și că va intra și la facultate.